Acest blog a fost realizat in scop educational si nu prezinta un eveniment real.

luni, 4 aprilie 2011

O mică radiografie a ieșenilor

Pe scurt, vom prezenta o parte din rezultatele chestionarului aplicat de către asociația noastră la nivelul Municipiului Iași, pe parcursul lunii Martie 2011. Toate datele obținute vor fi pe larg prezentate și dezbătute în cadrul workshop-ului Alege să trăiești sănătos! ce va avea loc în sala Ivory a Hotelului Select Iași pe perioada 15-18 aprilie 2011. Programul complet al evenimentului va fi făcut public în zilele ce urmează.

Astfel, 34% din persoanele chestionate au declarat că apreciază starea lor de sănătate ca fiind bună, 26% foarte bună, iar un procent de 31% au declarat că starea lor de sănătate este rezonabilă.

Majoritar, persoanele chestionate au declarat că dorm între 6 și 8 ore pe noapte – 41%, dar puține sunt persoanele care servesc constant un mic dejun consistent, 35% declarând că servesc micul dejun de 3-5 ori pe săptămână.

Alcoolul se pare că nu lipsește din meniul cetățenilor Municipiului Iași, 45% din cei chestionați declarând că au consumat de 5-8 ori alcool în ultima lună, rezultate negative au fost obținute și la întrebarea privind controlul medical periodic, 59% declarând că nu fac controale periodice (cel puțin o dată pe an).

Pe scurt, datele obținute confirmă studiile acreditate desfășurate pe teritoriul țării noastre care prezintă trendul descendent al  situației sănătății populației României. Dar cu multă ambiție și dăruire aceste cifre pot fi schimbate pe viitor. Cum vom putea face acest lucru? Vom afla împreună în zilele ce urmează!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu